miercuri, 23 septembrie 2015

BESTSELLER DE TOAMNA - cele mai vandute 100 de titluri

50% DISCOUNT LA CATEGORIA BESTSELLER


Imi place cand dau vesti bune - asta este o veste buna - cele mai citite carti de la Nemira - au un pret redus cu 50%!
Nu ramane decat sa le gasiti pe cele favorite!



Unul dintre volumele aflate in aceasta promotie este:
George R. R. Martin - Cântec de gheață și foc, o epopee fantastică, cuprinde urmatoarele volume:

- Urzeala tronurilor
- Festinul ciorilor
- Iuresul sabiilor
- Dansul dragonilor
- Inclestarea regilor

Fragment din George R.R. Martin - Urzeala Tronurilor:
– Spune-mi din nou ce ai văzut, Will. Toate amănuntele. Să nu laşi nimic pe dinafară.
Will fusese vânător înainte de a se alătura Rondului de Noapte. Ei bine, adevărul era că fusese braconier. Hăitaşii lui Mallister îl prinseseră asupra faptului, în pădurea Mallister, jupuind unul dintre iepurii lui Mallister, şi i se dăduse de ales între a se înrola sau a pierde o mână. Nimeni nu se putea deplasa prin pădure atât de neauzit ca Will, iar fraţilor în negru nu le trebuise mult până să-i descopere talentul.
– Tabăra se află la trei kilometri şi jumătate distanţă de aici, dincolo de dealul acela, aproape de un pârâu, zise Will.
M-am apropiat pe cât am îndrăznit. Erau opt, bărbaţi şi femei. Nu am văzut copii. Au ridicat o colibă lângă stâncă. Zăpada o acoperise de acum, dar am putut s-o văd destul de bine. Nu ardea nici un foc, însă vatra era curată lună. Nu mişca nimeni. Nici o fiinţă vie nu ar fi zăcut atât de neclintită.
– Ai văzut sânge?
– Ei bine, nu, recunoscu Will.
– Ai văzut arme?
– Câteva săbii, câteva arcuri. Unul dintre bărbaţi avea o secure. Părea grea, cu lamă dublă, o bucată de fier brut.
Era la pământ, lângă el, chiar lângă mâna lui.
– Ai studiat poziţia cadavrelor?
Will înălţă din umeri.
– Doi stăteau ridicaţi, sprijiniţi de stâncă. Majoritatea erau la pământ. Căzuţi precum...
– Sau poate dormeau, sugeră Royce.
– Erau căzuţi, insistă Will. Era o femeie în picioare, în pădure, pe jumătate ascunsă de crengi. O iscoadă. Zâmbi uşor. Am avut grijă să nu mă zărească. Însă când m-am apropiat, am văzut că nici ea nu se mişca.
Se zgribuli fără să vrea.
– Ţi-e frig? întrebă Royce.
– Puţin, murmură Will. Vântul stăpâne.
Tânărul cavaler se întoarse spre armurierul său cărunt. Frunze îngheţate, căzute, şopteau în urma lor şi armăsarul lui Royce se mişca nervos.
– Ce crezi că i-a răpus pe aceşti oameni, Gared? întrebă Ser Waymar cu prudenţă, potrivindu-şi faldurile mantiei sale lungi, din zibelină.
– A fost frigul, zise Gared cu o siguranţă de nezdruncinat. Am mai văzut oameni îngheţaţi, iarna
trecută, şi atunci când eram un băietan. Toată lumea vorbeşte de zăpadă de cincisprezece metri adâncime şi
despre cum se năpusteşte, urlând, vântul de gheaţă dinspre nord, însă adevăratul duşman este frigul. Te fură
mai pe nesimţite decât Will, iar prima dată tremuri şi-ţi clănţăne dinţii, baţi din picioare şi visezi la vin fiert şi un foc bun, care să te încălzească. Arde, aşa face. Nimic nu arde mai tare decât frigul. Dar numai pentru o vreme. Apoi se strecoară înlăuntrul tău şi începe să te amorţească, iar după o vreme nu mai ai putere să lupţi împotriva lui. Ţi-e mai lesne să te întinzi sau să adormi. Se spune că nu mai simţi durerea, spre sfârşit. În primul rând, te moleşeşti şi devii somnoros, totul începe să fie şters şi apoi este ca şi cum te-ai afunda într-o mare de lapte cald ...

Alege titluri din colectia HUMANITAS!

Articol realizat in parteneriat cu libraria HUMANITAS si 2parale!

Pentru a fi la curent cu promotiile librariior partenere on-line, va invit sa urmariti si paginile de facebook 100decarti ori+100deCarti

Pe site-ul meu 100decarti puteti gasi fragmente de 50-60 de pagini din carti, si librariile de unde puteti sa cumparati cartile ale caror fragmente le-am redat.

Nemira

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu