duminică, 15 aprilie 2018

2+1 GRATUIT la cartile editurii Litera

"Ştie că sunt cu mintea în altă parte – la un pat mototolit de hotel, la o reşedinţă de familie neştiută – că port în paralel o permanentă conversaţie cu un bărbat care nu-i aici. Pentru mine nu există altceva pe lume în afară de el, iar ea citeşte în mine ca într-o carte deschisă.“



Litera propune publicului titluri care acopera toate domeniile de fictiune si nonfictiune: carti pentru copii, serii de autor (Agatha Christie, Alice Munro, OshoJojo Moyes etc), carti de gastronomie, manuale etc. In luna aprilie din 3 carti comandate, 1 este cadou!




Am ales sa va vorbesc despre Jojo Moyes pentru ca este deosebita, povestea ei te prinde inca de la inceput, foarte sensibila, foarte reala, iar mai jos am pus un fragment din "Ultima scrisoare de dragoste"
Pe numele sau real Paulina Sara-Jo Moyes, scriitoarea britanica Jojo Moyes este nascuta pe data de 4 august 1969 la Londra. De profesie jurnalist, ea a lucrat timp de zece ani la ziarul "The Independent". A debutat ca scriitoare in anul 2002 cu romanul "Sheltering Rain", insa cel mai mare succes l-a avut cu "Me Before You", un roman de dragoste tradus in peste 30 de limbi si ecranizat in ianuarie 2013. Jojo Moyes a castigat de doua ori premiul pentru cel mai bun roman de dragoste al anului.
Povestile ei se impletesc in drame de mare intensitate emotionala, contin iubiri patimase si imprevizibile, cu personaje incantatoare care fac deliciul actualei generatii. Romanciera din Marea Britanie, Jojo Moyes, este casatorita cu un jurnalist si au impreuna trei copii.

Nu uitati ca in luna aprilie din 3 carti comandate, 1 este cadou - INTREAGA COLECTIE ESTE DISPONIBILA AICI!

Ultima scrisoare de dragoste - Jojo Moyes

An aparitie: 03 martie 2016
Editura: LITERA
Nr. pagini: 448

"Ellie Haworth trăieşte un vis. Îşi repetă adesea acest lucru la trezire, mahmură după prea mult vin alb
şi străbătută de un fior de melancolie, în micul şi imaculatul ei apartament, pe care nimeni nu-l întoarce cu susul în jos când ea nu e acasă. (În taină îşi doreşte o pisică, dar se teme să nu ajungă prototipul femeii singure care îşi ia un animal de companie.) E editorialistă la un ziar naţional, are un păr care se coafează uşor, un trup împlinit, dar zvelt exact acolo unde trebuie, e suficient de drăguţă încât să atragă atenţii de care încă pretinde că se simte ofensată. Are o limbă ascuţită – prea ascuţită, după părerea mamei ei – e iute la minte, are mai multe cărţi de credit şi o maşinuţă pe care o poate conduce fără ajutorul nici unui bărbat. Când se întâlneşte cu foştii ei colegi de şcoală, îi simte că o invidiază pentru stilul ei de viaţă: încă nu a ajuns la vârsta când lipsa unui soţ sau a unor copii poate fi socotită drept ratare. Când face cunoştinţă cu bărbaţi, vede cum aceştia îi enumeră calităţile – serviciu bun, bună la pat, simţul umorului – parcă socotind-o un premiu ce trebuie câştigat.
Deşi în ultima vreme şi-a dat seama că visul e puţin confuz, că spiritul ei incisiv, celebru la serviciu,
a părăsit-o de când l-a întâlnit pe John, că relaţia care cândva o stimulase a început s-o uzeze într-un mod nu tocmai de invidiat, totuşi preferă să nu se arate prea severă. În definitiv, nici nu-i prea greu, când eşti înconjurată de ziarişti şi scriitori care beau zdravăn, se distrează zdravăn, au relaţii întâmplătoare şi dezastruoase, precum şi parteneri de viaţă acasă, care, sătui să fie neglijaţi, sfârşesc prin a avea o aventură. Ellie e una dintre ei, o ziaristă ca alte mii şi mii, trăindu-şi viaţa în paginile lucioase ale revistelor, o viaţă pe care a dus-o încă de când a înţeles întâia oară că dorea să scrie. A reuşit în carieră, e necăsătorită, egoistă. Ellie Haworth e cum nu se poate mai fericită. Ca oricare alta în locul ei.
Nimeni nu are parte chiar de tot în viaţă, aşa îşi spune şi Ellie uneori, când se trezeşte încercând să-şi
amintească al cui vis e destinată să-l trăiască.
– La mulţi ani, panaramă ce eşti!
În clipa când ea intră valvârtej în cafenea, fluturându-şi poşeta, Corinne şi Nicky o aşteaptă şi-i fac
semn cu mâna, bătând uşor cu palma pe un scaun,
– Da’ hai o dată! E târziiiiiu! La ora asta ar trebui să fim la lucru.
– Îmi pare rău. S-a ivit ceva chiar când dădeam să ies din birou.
Cele două femei au un scurt schimb de priviri: e limpede, îşi închipuie că a fost cu John. Decide să
nu le spună că de fapt a aşteptat sosirea poştei. Voise să vadă dacă el i-a trimis ceva. Acum se simte
prost că şi-a făcut prietenele s-o aştepte douăzeci de minute.
– Cum e să te simţi mai bătrână?
Nicky s-a tuns. Are părul tot blond, dar tăiat scurt, în scări. Arată ca un îngeraş.
– Ţi-am comandat o cafea cu lapte degresat. Presupun că de-acum încolo va trebui să ai grijă să nu te
îngraşi.
– La treizeci şi doi de ani nici vorbă să fiu bătrână. Cel puţin aşa îmi spun eu.
– Mi-e şi groază, intervine Corinne. La treizeci şi unu cumva abia ai sărit de treizeci, deci practic
poţi să zici douăzeci. Treizeci şi doi mi se pare oribil de aproape de treizeci şi cinci.
– Iar treizeci şi cinci e la un pas de patruzeci.
Nicky îşi verifică părul în oglinda din spatele banchetei.
– La mulţi ani şi vouă, spune Ellie.
– Oh! Noi o să te iubim şi când o să fii zbârcită, singură şi în pantalonaşi roz pân’ la genunchi.
Fiecare pune pe masă câte o pungă de cadouri.
– Ai aici ceva de la noi. Şi nu, nu poţi schimba nici unul dintre cadouri.
Au ales perfect, aşa cum pot alege numai prietenii de o viaţă. Corinne i-a cumpărat şosete de caşmir
gri-perle, atât de catifelate încât Ellie abia se poate abţine să nu şi le pună chiar atunci. Nicky i-a dăruit un tichet pentru un salon de frumuseţe extrem de scump.
– Pentru tratamente faciale antiîmbătrânire, o tachinează ea. Ai de ales între asta şi Botox.
– Şi noi ştim bine ce părere ai tu despre injecţii.
Ellie îşi simte sufletul plin de afecţiune şi de recunoştinţă pentru prietenele ei. În multe seri au
declarat că reprezintă una pentru alta cea de-a doua familie, şi-au exprimat teama că două dintre ele îşi vor găsi mai devreme un partener de viaţă, lăsând-o pe cea de a treia nemăritată şi singură. Nicky are un nou prieten care, spre deosebire de cei de până acum, pare o partidă promiţătoare. Are suficienţi bani, e tandru şi continuă s-o ţină cu sufletul la gură exact atât cât să-i păstreze treaz interesul pentru el. Nicky a petrecut zece ani fugind de bărbaţi care se purtau frumos cu ea. Corinne tocmai a pus capăt unei relaţii care dura de un an. Era un om drăguţ, spune ea, dar deveniseră aproape frate şi soră „iar eu speram să ne căsătorim şi să avem câţiva copii înainte să se întâmple asta“.
Nici una dintre ele nu vorbeşte serios despre teama că poate au scăpat trenul de care pomenesc
mereu mătuşile şi mamele lor. Nu aduc în discuţie faptul că majoritatea prietenilor au deja relaţii cu
femei cu cinci până la zece ani mai tinere ca ele. Fac glume despre ce înseamnă să îmbătrâneşti urât.
Enumeră prieteni homosexuali care promit să le facă copii „peste zece ani“, dacă şi atunci vor fi tot
singure, deşi nici unii, nici alţii nu cred asta cu adevărat.
– El ce ţi-a cumpărat?
– Cine? întreabă Ellie cu un aer inocent.
– Domnul Scârţa-Scârţa pe Hârtie. Sau poate tocmai cadoul de la el te-a făcut să întârzii?
– Şi-a făcut deja injecţia, râde Corinne.
– Sunteţi oribile amândouă, spune Ellie, sorbind din cafeaua acum aproape rece. Încă… încă nu neam
văzut.
– Dar o să te scoată în oraş, nu? insistă Nicky.
– Cred că da, răspunde ea.
Brusc se înfurie că amândouă o privesc semnificativ, ghicind deja care-i situaţia. E furioasă pe ea
însăşi că nu s-a gândit să-i găsească o scuză. E furioasă pe el, că o pune în situaţia să-l scuze.
– Ţi-a dat vreun semn, El?
– Nu. Dar e abia opt şi jumătate… Oh, Doamne, la zece trebuie să fiu la o şedinţă cu articolele de
fond şi n-am nici măcar o singură idee ca lumea.
– Atunci, dă-l dracu’!
Nicky se apleacă spre ea şi o îmbrăţişează.
– O să-ţi cumpărăm noi un mic tort de ziua ta, aşa-i Corinne? Stai aici, mă duc să iau o brioşă
glazurată. De ziua ta vom servi ceaiul ceva mai devreme.
În aceeaşi clipă aude bâzâitul în surdină al mobilului. Îi deschide capacul.
La mulţi ani, frumoaso. Cadoul mai târziu. X
– E el? întreabă Corinne.
– Da, zâmbeşte ea larg. Se pare că darul de la el va veni mai încolo.
– Exact stilul lui, pufneşte Nicky, revenind la masă cu brioşa glazurată. Unde te-a invitat?
– Mm… nu zice.
– Arată-mi.
Nicky îi ia mobilul din mână.
– Ce dracu’ înseamnă asta?
– Nicky…
În tonul lui Corinne se ghiceşte o undă de avertisment.
– Păi… „Cadoul mai târziu. Pupic.“ Al naibii de vag, nu-i aşa?
– E ziua ei.
– Exact. Tocmai de-aia n-ar trebui să descifreze nişte rahaturi de mesaje oligofrene de la un prieten
nesimţit. Ellie, scumpa mea, ce naiba e cu tine?
Ellie a înlemnit. Nicky a încălcat regula tacită că nici una nu trebuie să comenteze, oricât de
prostească ar fi relaţia uneia dintre ele, că-şi vor oferi sprijin moral, că-şi vor exprima îngrijorarea
tocmai prin ceea ce nu vor spune cu voce tare, că nu vor exclama „Ce naiba e cu tine?“
– Totul e în regulă, răspunde ea. Zău că da.
Nicky o priveşte.
– Ai împlinit treizeci şi doi de ani. Ai o relaţie cu acest bărbat – îl iubeşti – de aproape un an şi tot
ce meriţi de ziua ta e un pârlit de sms care face aluzie sau nu la o posibilă întâlnire cândva în viitor, fără să precizeze o dată anume? Nu trebuie ca amantele să primească în dar măcar niscaiva lenjerie scumpă?
Din când în când un weekend la Paris?
Corinne se crispează.
– Iartă-mă, Corinne, uite că de data asta trebuie să spun lucrurilor pe nume. Ellie, draga mea, te
iubesc ca pe ochii din cap. Dar zău aşa, cu ce te alegi tu din toată treaba asta?
Ellie nu ridică nasul din ceaşca de cafea. Bucuria aniversării aproape s-a topit.
– Îl iubesc, răspunde ea simplu.
– Dar el te iubeşte?
Ellie simte brusc un val de ură pentru Nicky.
– Ştie că-l iubeşti? Măcar îi poţi spune asta?
Ea ridică ochii.
– Nu mai am nimic de zis, declară Nicky.
În toată cafeneaua s-a aşternut tăcerea. Sau poate aşa i se pare ei.
Se foieşte pe scaun.
Corinne continuă s-o fulgere pe Nicky cu privirea, dar aceasta dă din umeri şi apucă brioşa.
– Oricum. La mulţi ani, da? Mai vrea cineva cafea?
Ellie se aşază la birou în faţa calculatorului. Pe birou n-a găsit nimic. Nici vreun bilet care s-o
anunţe că la Recepţie o aşteaptă un buchet de flori. Nici vreo cutie cu bomboane de ciocolată, nici o
sticlă de şampanie. În Inbox a primit optsprezece e-mailuri, pe lângă multe alte bazaconii. Mama ei – care şi-a cumpărat calculator cu un an în urmă şi care pune şi acum un semn de exclamare la sfârşitul fiecărei propoziţii dintr-un mesaj – i-a trimis un e-mail ca să-i ureze la mulţi ani! Şi să-i spună de „căţelul care se simte bine după ce a fost operat la şold! Şi că operaţia a costat mai mult decât cea suferită de bunica Haworth!“ Secretara redacţiei Editoriale i-a trimis un mesaj să-i amintească de şedinţa din cursul dimineţii. Iar Rory, bibliotecarul, i-a scris cu rugămintea de-a coborî mai târziu până la el, dar nu înainte de ora patru după-amiază, întrucât până atunci toţi vor fi în clădirea nouă. Nimic de la John. Nici măcar un mesaj cumva cifrat. Se simte uşor dezamăgită şi se crispează văzând-o pe Melissa apropiindu-se cu paşi mari de biroul ei, urmată îndeaproape de Rupert.
Scotoceşte prin birou, înţelegând că a dat de belea. S-a lăsat atât de prinsă de scrisoare încât nu are
aproape nimic de prezentat din ediţiile anilor ’60, nici unul din contrastele cerute de Melissa. Se
blestemă în gând că a pierdut prea mult timp la cafenea, îşi aranjează părul, înşfacă cel mai apropiat
dosar, ca măcar să pară stăpână pe situaţie şi fuge la şedinţă.
– Deci paginile de sănătate sunt aproape terminate şi finisate, da? Avem articolul despre artrită? Am
cerut pe margine o coloană cu remedii alternative. Există niscaiva celebrităţi care suferă de artrită? Ar
mai înveseli fotografiile. Astea sunt cam plicticoase.
Ellie îşi face de lucru cu hârtiile. E aproape unsprezece. Cât l-ar fi costat să-i trimită nişte flori? Ar
fi putut plăti la florărie cu bani gheaţă, dacă într-adevăr îi era teamă să nu apară ceva suspect pe cartea de credit. Doar procedase aşa şi altă dată.
Poate că vrea s-o mai rărească. Poate că excursia în Barbados e modul în care încearcă să se împace
cu soţia lui. Poate că voiajul era modul lui laş de a-i da de înţeles că nu mai conta la fel de mult ca la
început. Caută printre sms-urile salvate pe mobil, încercând să descopere vreun semn vizibil al detaşării lui.
Foarte bun articolul despre veteranii de război. X
Eşti liberă la prânz, să luăm masa împreună? Vin spre tine pe la 12.30. J
Tu eşti altceva. Nu putem vorbi diseară. Dau sms dimineaţă la prima oră. X"

Si asa mai departe - vezi aici oferta pentru Ultima scrisoare de dragoste - Jojo Moyes

Nu uitati, toate cartile Editurii Litera sunt intr-o promotie foarte frumoasa - in luna aprilie din 3 carti comandate, 1 este cadou - VEZI AICI PROMOTIA!


Promotia aceasta este adusa ca afiliat LIBRIS!

Pentru a fi la curent cu promotiile librariior partenere on-line, va invit sa urmariti si paginile de facebook 100decarti ori+100deCarti

Pe site-ul meu 100decarti puteti gasi fragmente de 50-60 de pagini din carti, si librariile de unde puteti sa cumparati cartile ale caror fragmente le-am redat.


libris.ro%20

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu